Dorinta de a avea un bebe a aparut acum 2 ani. Inca nu eram casatoriti dar aveam deja 6 ani de stat impreuna si bineinteles ca ne faceam tot felul de planuri despre cum va fi casnicia noastra, despre cum vom fi ca parinti, despre cum vom imbatrani alaturi de acel copil mult dorit.

Au inceput atunci vizitele la ginecolog; stiam ca exista un chist insa de frica tot timpul am evitat investigatii mai amanuntite. Am descoperit atunci ca acel chist, de natura endometriozica, nu se trateaza si va trebui eliminat prin laparoscopie. Ei bine, asa s-a si intamplat, numai ca dupa acea operatie totul a luat-o razna, menstre neregulate, ciclurile variau de la 21 la 50 sau chiar 60 de zile; nenumarate vizite la doctor care imi repeta sa am rabdare, tratamente cu duphaston, pe care pana la urma l-am intrerupt, ma simteam si mai rau din cauza acestor medicamente.

O perioada de un an am evitat sa mai merg la doctor si am asteptat sa vedem ce se intampla. Bineinteles ca nimic, ovulatia nu reuseam sa o identific sub nici o forma, asa ca am revenit la vizitele la ginecolog.

Am inceput tratamentul de stimulare; in prima luna s-au format niste foliculi frumusei, semn ca am raspuns bine la acele pastile, dar nu s-a intamplat nimic. La 24 de zile a aparut menstra, foarte abundenta si cu dureri ingrozitoare. Mi-am spus asta e, este doar prima luna de stimulare, mai incercam … iar pastile, iar monitorizare ecografica la fiecare 2 zile, de data asta am facut si o injectie cu pregnyl (dupa care am alergat de mi-au iesit ochii din cap caci in Romania nu se gaseste). Asteptam cu sufletul la gura si nu imi puteam scoate din cap nici macar un minutel pe zi faptul ca imi doresc cu atata ardoare un copil. Toata lumea statea cu gura pe mine sa nu ma mai gandesc, sa nu ma stresez ca nu va veni daca eu nu sunt in regula si imi spuneau toate astea nu pentru ca i-as fi tocat la cap cu gandurile mele, ci pentru ca dintr-o data devenisem tacuta, nu imi ardea de nici o gluma, nu mai eram vesela ca altadata, ma inchideam in mine din ce in ce mai mult. Strigam: Da! aveti dreptate! apoi reveneam iar la numaratoarea fiecarei zi de ciclu: in ziua 3 pana in ziua 7 iau pastila de stimulare; in zilele 9, 11, 13 – ecografii; din ziua 14 iau duphaston pana in ziua 23; de aici incepe disperarea si nerabdarea…

Ei bine, am trecut si de a doua luna de stimulare, din ziua 23 au inceput durerile de burta ca inainte de menstra, niste crampe interminabile insa care nu treceau nici cu No-spa forte (am luat 2, la interval de vreo 8 ore si daca am vazut ca nu trece nu am mai luat nimic), sanii nu m-au durut niciodata inainte de menstre insa acum parca erau niste caramizi si dureau la orice atingere, mai ales sfarcurile. In ziua 27 am facut un test de sarcina care a iesit negativ, cum ma si asteptam de altfel, apoi, seara au aparut primele picaturi si mi-am zis doar ca visele mele s-au dus din nou pe apa sambetei.

Deci din nou prima zi de menstra, nu mai facem tratamentul si nici nu mai vreau sa numar, imi iau o pauza de la tot, ma ingrop in alte activitati decat cele de a numara zilele, si de a citi pe internet despre semnele de sarcina. A doua zi de menstra: nu a mai curs nimic de ieri; dupa amiaza au inceput iar cateva picaturi. Iar incep sa scormonesc pe internet (nu vreau sa imi deranjez medicul, e de garda la spital, oricum nu aveam in obicei sa sun, nu sunam decat la cabinet pt programari, asa ca mai pot astepta…), oare ce o fi, durerile de burta apar si dispar, incep gandurile, daca totusi sunt insarcinata? Nu vreau sa ma mai gandesc, sunt la serviciu, ma apuc de treaba, verific orice detaliu din urma numai sa imi fac de lucru…Cand si cand gandul imi fuge iar…trebuie sa mai fac un test de sarcina, mai bine mai astept cateva zile, poate totusi iese cu 2 liniute, dar daca nu? cum sa fac sa uit si sa trec mai departe?